Am răsfoit cărţi câteva ore. M-am simţit precum în vremurile când luptam cu niște compuneri şcolare. De data asta de bună voie am tras linii drepte, am pus semne, am căutat cuvinte care să înceapă cu majuscula E - de la Eva. S-ar putea ca mitul să origineze exclusiv în Pentateuhul lui Moise. În Geneză: “⁸Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” ¹⁹Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.²⁰Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. ²¹Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei. ²²Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. ²³Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”

În literatura română, Dumnezeul jucăuş al lui Tudor Arghezi o creează pe Eva ca să-l “mai trezească” pe Adam: “Dormind mereu, căta să-l mai trezească;/ I-a rupt un os din coaste, ceva,/ Şi-a zămislit-o şi pe Eva.” (T. Arghezi, Adam şi Eva)

Aseară am luat cina pe Eroilor. Cu toată modernitatea de afară (s-a revizuit bulevardul: cabluri ascunse în pământ, pavaj, copaci deja decorați cu lumini de Crăciun), de îndată ce am intrat în „La vărzărie‟, m-am simțit ca într-un spațiu neatins din vremuri apuse, prozaic, chelnerițe de vârsta a doua, servire atentă, pe pereți postere îngălbenite, muzică la radio, clientelă care comandă fără să răsfoiască meniul, desertul casei cu brânză dulce în dar. 

Oameni triști în jur (am tras cu urechea fără milă): cineva povestește despre un fiu mort recent la o petrecere, o femeie trecută, purtând o geantă Chanel, spune că muncește în Italia, dar a venit trei zile în vizită la mama bolnavă - una dintre chelnerițe o cunoaște și o ascultă înduioșată, un tânăr soarbe absent dintr-o bere și fumează, iar lângă el, o domniță plictisită îi ascultă poveștile într-un ultim gest de voință, în sfârșit, eu, citindu-i lui R. din Borges, fără nicio rezonanță. 

Căsuţa e în copac. Copacul, care nu poate fi confundat cu niciun alt copac, e sus  pe deal. Dealul e deasupra văii. O vale mare şi îndepărtată. Undeva se pierde şi un sat, iar cerul se deschide în răsărituri violet şi apusuri roşii fierbinţi. Verile se topesc unele după altele. Şi apoi deodată nu mai contempli valea singur, ci în pereche, stând în trenul suspendat între cer şi pământ pe două linii credincioase de hidrogen metamorfozat pe vremea când vocea Energiei veşnice rostea "Să fie....!" Şi a fost odată... Şi se şi povesteşte: "Nu e bine ca valea să fie contemplată în singurătate. O să întind o sârmă între Oraş şi oraş, şi drumurile se vor apropia, oamenii se vor apropia... Şi vor fi seri şi dimineţi... "

În mijlocul verii, doi copii joacă şah pe un pervaz lat al unei case vechi de pe strada Traian. Tastez mii de cuvinte în fiecare zi. Mă simt ca o fetiţă desenată. Acest lucru se vede şi în felul haotic în care îmi ţin mâinile şi picioarele stând întinsă pe pat. În dreptul gurii nu-mi lipseşte liniuţa curbată în formă de zâmbet.
Joc tot felul de roluri. Uneori intru atât de bine în ele, încât simt tot felul de emoții.  Când rămân singură, Dumnezeu știe cât de mare e teama. Dă-mi, Doamne, frica cea de toate zilele.

Liste, liste, liste

• Cum să lecuiești un fanatic, Amos Oz
• Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez
• Narcis și Gură de aur, Hermann Hesse
• Fructele pământului, Noile Fructe, Andre Gide
• Zorba Grecul, Nikos Kazantzakis

G. s-a mutat pe strada Fericirii.

A. locuieşte într-o casă cu încăperi înalte şi spaţioase vizavi de Cafeneaua Zorki, în inima Oraşului. În fiecare cameră are câte un pian. Lângă unul dintre ele ţine şi o pianină elegantă şi veche. Aşa ceva îţi umple sufletul de bucurie veşnică cu amintiri pe care nuimic nu le poate şterge, în afară de senilitatea completă sau moartea. De cum am ajuns, mi-a umplut braţele de cărţi. Le-a dat jos pe toate de pe rafturi, le-a deschis ici şi colo şi mi-a citit câte ceva. Ceilalţi stăteau grămadă în jurul câte unui pian, cântau, sorbeau vin din căni înalte în lumină de veioză. Oameni frumoşi ce au capul plin de muzică şi de informaţie înduioşătoare, veseli, binedispuşi, calzi, care se cunosc destul de puţin încât să nu-şi permită ironii şi destul de mult încât să lege conversaţii plăcute şi fine, uneori cu umor.

"Ferice de voi care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor." (Isaia 32:20)

Sunt câteva locuri în Oraş care fac inima să bată mai repede: Biserica și lumina prelinsă prin vitralii, Sunetele orgii, Ploaia pretutindeni. Librăria, biblioteca, holurile Facultăţii de Litere, Atelierul cu amintirile lui, Piaţa Muzeului în noaptea de vară, gara, sala 7 de la Academia de muzică, o parcare, o trecere de pietoni unde ne-am despărţit într-un rând, o pajişte pe Cetăţuie, o stradă cu 1000 de scări, Strada Fericirii, alte biserici, alte porţi, Grădina, parcul, ceainăriile desfiinţate şi înfiinţate peste noapte, pescărușii cu aer de Constanța, cerul de deasupra.

Retrăiesc atât de pregnant senzaţii vechi. Zăpada alunecă topindu-se între degete şi căldura sângelui invadează pielea din nou. Roşeaţa din obraji vine de la cojiţă de pâine, datul cu sania, iubire răsărind în inimă timidă. Drumul spre bunici e unic, deşi acum el a rămas doar în amintire. Acolo ne aşteaptă daruri, verişori, supă caldă, vorbe bune, prăjituri cu caramel şi mere. În sobă focul arde ca nebunul. Ne dezgheaţă şi ne încălzeşte cât ai zice peşte. Pârtia e plină de copii: 3 băieţi mai mari, toţi trei fraţi, verişorul mamei care e de aceeaşi vârstă cu noi, trei surori - verişoarele mele dragi, un copil Ionuţ mai mic care s-a mutat de curând dintr-un sat vecin şi sora lui al cărei nume îmi scapă. Facem trenuleţe din sănii. Nu ne mai oprim alunecând pe pârtia vieţii, doar că drumurile au luat-o pe căi depărtate şi se vor reuni abia mai târziu în veşnica îmbrăţişare caldă a Lumii....

Încă urc scările precum un copil sărind câte două trepte. Sora mea salută precum Regina ridicând discret mâna. Și nu își ține picioarele ca toți oamenii de rând, unul peste celălalt, ci unul lângă celălalt, puțin înclinate, precum Regina. 

Muzică parfumată într-un apartament în care, printre fotolii şi mese din lemn masiv, se lăfăie un pian din anul 1906. Oameni dragi, prieteni noi şi vechi, cuvintele blânde şi înţelepte cu Alex Negriuc şi dl. H.:

"-Domnule profesor, a fost aşa frumos...."

"-Oriunde sunt împreună cu voi e frumos!"

Qui One Quint, Cluj-Napoca

E o toamnă posacă. Plouă umed şi plicticos în decembrie. Bunica se leagănă cu haine negre şi mers molcom prin ruginiul toamnei [frunze, iarbă, cărare, cer]: nişte oi au năvălit peste grădină- îmbălsămate cu noroi şi tină. Sunt bucuroasă - primul meu job e unul de vis - am atins, am mirosit cartea nouă, am răsfoit pagină după pagină, mi-am trecut degetele peste coperta lucioasă... de acum pot să muncesc şi lucruri grele şi neplăcute, cu mulţumirea în inimă că mi-a fost şi bine. 

De azi am început un proiect cu text, imagine şi desen. O să materializez orice gând creativ şi orice dorinţă estetică ca orice mi s-ar întâmpla să am dovezi de trăire frumoasă şi bogată. O să dorm 6 ore şi o să lucrez minim 15 în fiecare zi (8 ore job, 4 ore master, 3 ore lectură - 100 de pagini). O să beau mai puţină cafea şi o să renunţ la Pepsi. O să merg la biserică. 

Am întâlnit o femeie miraculoasă. Mi-a spus că sânii îi sunt moi de-atâta umedă toamnă, că o dor mâinile şi că îi veştejeşte părul, că face ciocolată de casă cu nuci, că nu e iubită, că se întunecă, că se întunecă... Nici nu ştiu ce am mai făcut apoi, bătea ceasul ora 15:00 şi treptele erau umede... mai cădea câte o frunză, plângea încetişor, avea pielea pătată de vreme, mâinile reci...

Mi-l amintesc pe P. amestecând în neştire în cana cu cafea şi după ce mierea se topise de mult, clinchetul la atingerea dintre metal şi sticlă, clinchetul la atingerea dintre genele negre şi pielea albă, foarte albă...

Seara bate un vânt cald. Foarte cald. Ies pe terasa cu părul ud şi mâinile goale. Vântul ăsta mă iubeşte, eu aşa simt...

Am primit o poezie. M-am topit de bucurie. Uneori simt că am absorbit de-a lungul timpului mai multă fericire decât le e dat oamenilor să absoarbă. Inima mi-e plină de dă peste ea...

Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunț întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei și vodcă dam năvala.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viața fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ți văd ochii plini de tot înaltul,
Că uitând întregul tău trecut,
Tu să nu mai poți pleca la altul
Tu - mers gingaș, tu, surâsul meu,
Dac-ai ști, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Și cât poate de supus să-ți fie.
Cârciumile le-aș uita pe veci,
N-aș mai ști nici versul ce înseamnă,
De-aș atinge aceste brațe reci
Și-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veșnic te-aș urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea ușoară...
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunț întâia oară.
Nu regret, nu mă jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.
N-ai să mai zvâcnesti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme.
S-o pornesc desculț din nou la drum,
Stâmba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii.
O! Pierdutul prospețimii har
Cu vioiul clocot al simțirii!
În dorinți încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viață?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineață.
Toți suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele deșarte...
Binecuvântat să fie deci
Că traiesc și să mă duc spre moarte.

(Serghei Esenin, Focul vânăt)

Astă-seară am fost împreună în Atelier. Era îmbrăcat sobru şi stătea alături de mine în lumina difuză. Eu mă întindeam leneşă pe partea cealaltă. O tânără înaltă, cu păr aproape negru, ondulat şi nepieptănat, îmbrăcată cu o bluză lungă gri şi dresuri, cu eşarfă generoasă şi buze lucioase, cu ochii căprui întredeschişi prin fum, cu muzica sublimă pe umeri, dansând în jurul urechii, mişcând degetele într-o lentoare catifelată pe suprafaţa ceştii… unde o să ajungem? Ce faci când te îndrăgosteşti de un tip care nu-ţi place?

Mai devreme.

Cât sunt de lungă sunt tot numai tristeţe răbdătoare. În chiuvetă apa se scurge în vârtejuri siropoase. Ţin mâinile sub jet. Senzaţia de moliciune uşoară mi-aminteşte de greaţă. Cu un deget ating robinetul rece. O dâră clară şterge aburul albicios.

Dimineaţa.

Sunt plină de dorinţă pentru o frumuseţe spirituală de neatins.

Bunici

 

 Îi văd în fiecare zi în vitrină. Pe amândoi. Stau ca florile în fereastră. Deretică. Sunt frumoşi. Revăd “Stalker” la 3 ani după prima vizionare. Cu o floare lângă mine primită pe bancheta unei maşini. Am fost întrebată pentru prima dată: “Vii şi tu cu noi, ăştia tineri?”. Am numărat popice. Am mâncat prostii din mall-uri. Am băut cafea cu piper roz. Terenul unde joacă colegul meu de birou fotbal e vizavi de o mănăstire. Cu primii bani mi-am mai luat şi Esterhazy, “Un strop de pornografie maghiară”, Barbellion, “Jurnalul unui om dezamăgit”, o eşarfă, pixuri negre, şireturi şi ghete. Mi-e frică şi mi-e silă, dar părul mi-a stat nespus de bine azi. Sunt stânjenită, arogantă, siropoasă şi stângace. <~> Snoring is a physical issue. He tells me to avoid taking it personally. Nici nu mai ştiu care dintre noi l-a născocit pe celălalt. Toată seara am fost infidelă emoţional spunând lucruri pe care nu le credeam, doar pentru că muzica era fantastică. Un cal negru paşte în noapte lângă bloc. Se uşurează din loc în loc. E ca un nor. Prietenii îi spun Valu.

Un text presupune un cititor model. Şi eu am unul. Îi simt bucuriile şi strângerile de inimă. Îi spun povești așa cum aș vrea să le audă. Verbele deschid căi păcălitoare. Lucrurile care nu se pot vorbi, sunt tăcute. 

Seara asta am rămas împreună doar primii 7. Era ca la începuturi. Frigul se năpustea din cer. La casa cu același număr, bărbații și-au strâns mâinile, apoi ne-am despărțit. Dacă nu ar exista limite, viața noastră împreună nu ar fi posibilă - suntem legați prin interdicții, iar locul slab al intersecției este întărit de ridicarea unei troițe care ne arată pe ce drum să mergem. Bucuria prea multă pur și simplu mă paralizează. Face rău organismului. De mult n-am petrecut o zi atât de fără cusur. După care, voce în noapte până spre dimineață - am râs și am plâns ....

I must have been blind

Ţi-aminteşti cum desfăceai portocale stând lângă mine? (Cât de aproape se poate sta lângă cineva?) Îmi strecurai printre buze felii suculente şi aromate... În mână ţineam un pahar cu suc de lămâie, gheaţă şi miere. Ceilalţi bărbaţi din încăpere, de vârste asemănătoare, ne priveau cu invidie... Unul dintre ei avea o dantură formidabilă. M-a întrebat cu ce mă ocup. În camera sa, cu un perete plin de cărţi, ne-am întins în pat ca şi cum am fi fost singurii oameni de pe planetă. Am râs o oră, două... am râs sonor... tangibil... de parcă la capătul râsului ar fi venit ninsoarea! Şi a venit ninsoarea. Într-o noapte ne-am rătăcit şi am ajuns la poarta unei căsuţe de vis. Am intrat şi am băut şi am găsit lumină. Nici nu ştiu cum s-a stins noaptea aceea. Ţi-am lăsat mânuşile mele... am luat amendă în autobuz... În restul zilelor mă invitai la cafea pe balconul tău. Sfârşeam totdeauna bând acea cafea la mine ca să nu adormim la mijlocul unui film: "Pi" sau "The cook, the thief, his wife and her lover" sau "Before sunrise/sunset", ascultând Cristophe, Ophet, Debussy... alteori aşteptam autobuzele de dimineaţa, nu prea aveam bani, eram deodată, de ziua ta am plâns în Biserică pentru că luasem deja decizii... 

Flowers Cafe, Cluj-Napoca

Primii bani s-au transformat în Micul Prinţ. Ediţie delicioasă cu miros de nou. Ca şi cărţile de la editura unde mi se preling orelele. O maşină oprită lângă mine a fost un miracol. O maşină oprită în bordură a fost un miracol.

Andrei Pleșu și Limba păsărilor - notițe de lectură pe verso-ul unor fluturași de reclamă

”În zori noaptea îşi va înghiţi profeţii.”

De curând viaţa mea e ca un film de-al lui Bunuel. Un cal paşte resturi lângă bloc. Mi-am luat o carte - un jurnal al unui om dezamăgit. Am mâncat doar un sandwich, un sfert de covrig (erau 7 pentru 16 oameni) şi o brioşă. G face ceaiuri cu chilli şi cioco. Repară totul cu miere, lapte şi zâmbet. Îmi vine să încep să-i pun bucătăria la punct: să strâng porumbul, feliile de morcovi, mazărea şi pastele căzute prin aragaz, să şterg firimiturile de pâine înghesuite pe masă, să înec în apă şi detergent vasele multe din chiuvetă, să ridic mătura căzută longitudinal pe gresie. Lenevesc însă pe un scaun. Îl privesc din spate - scormonește în cutii metalice de ceai. Răspunde şăgalnic la întrebări. Nu-şi plânge de milă. Ne cunoaştem de 4 ani - în acest răstimp mereu el m-a căutat - e virtuos pentru că inima lui e cu mine. Alţi trei tineri bărbați locuiesc cu el. Ei fumează. Unul blond cu ochelari şi zâmbet alb ţine laboratoare la master. Altul şaten şi relativ chel doarme - e druid. Al treilea economisteşte bani pentru un tatuaj pe verso-ul mâinii stângi -împarte ceşti şi halbe în Touluse - noua cafenea-bar la modă în Oraș. Ţopăim printre mistere. Visăm încăperi mici de apartmanet ţesute cu discuţii febrile. Ne pierdem în contemplaţie. Ne pierdem în atitudine. Ne privim în ochi. Evreii scriu doar cu cerneală neagră precum smoala cu care Noe a înmiresmat corabia. Prin singura fereastră din arcă vine lumină asupra cuvântului. Veniţi în corabie! Veniţi în cuvânt! Doamne, avem nădejedea că te vom auzi cântând din șofarul cel mare.

La postarea lui DM am contribuit prin lipsa de încredințare. M-a convins mai ales cu tricoul roşu din jurul mingii de fotbal. Mi-am tăiat aşa fain unghiile de-mi vine să le pup! Cinematograful ne-atins de pe Eroilor mă aşteaptă.

Dimineaţa asta mi-am pus din nou problema părului, acest material miraculos, cum ziceam mai demult; îl simt umed cum ajunge până pe umeri şi pe spate, se înţelege bine cu pielea; dacă mişc capul la dreapta sau la stânga, părul freamătă şi mângâie fin. Stropi se desprind şi alunecă până pe şale. Spaţiile largi mă îndeamnă la goliciune. Cafeaua e şi ea amară şi tandră. Nu mi-e bine când mă gândesc acum la impudica-mi debitare de sine pe care o luam drept comunicare şi discuţie prietenească. De la dihotomii trec la dileme, multe, reabilitez tăcerea în gânduri- mi-e dor de Isus, cum spuneam şi aseară, de Isus cel cu privire şi miros, cu piele bătută de vânt şi picioare spălate şi şterse cu păr de femeie, acel material miraculos...

Într-o farfurie încă mai sunt strugurii cumpăraţi pentru cel mort şi telefonului său i se descarcă bateria. Haina e încă pe cuier, aşteaptă din clipă în clipă să fie îmbrăcată- numai el s-a oprit undeva- un gropar a stat deasupra lui cu piciorul, pământul greu şi roşu e mult deasupra, oamenii se gândesc cum să iasă bine mesele rotunde...

Bunicul e nesemnificativ în sicriu - în ultimele luni avea sub 40 de kilograme. În 24 decembrie ar fi împlinit 80 de ani. Oameni mulţi îl veghează. Sunt mândră cu el. Femei sărmane povestesc lucruri bune, un ţigan tinerel spune că bunicul l-a ţinut în şcoală ani de zile. Fratele tatălui refuză hainele negre - nu poate renunţa la tricouri albastre şi pălării maro. Bunica se vaietă şi mestecă o sarma. Mama învăluie musafirii cu căldură. 

Pe de altă parte, părinţii mei cred că eu şi sora mea suntem prinţese - de aceea ne ţin pe palme şi ne iubesc nespus. Tata îmi aduce geanta din maşină ca să nu ies afară cu părul ud. Mama îmi cumpără cioco de fiecare dată când vin. Primesc toate lucrurile "ca prin somn". Acasă e numai parfum şi linişte.....

Azi a murit bunicul. Dead can't dance.

Azi sau mâine o să încep şi eu precum Camus: "Azi a murit bunicul..."

Ieri: biserica cu lumini de veghe.. vioară şi orgă luptând, oboi îndepărtat... rugăciunea îmi anulează gândurile verzi şi uscate, rugăciunea e aburul în care se transformă tămâia- ceva se mistuie.

Acasă totul e neschimbat: liniştea mută, ceaţa superbă prelinsă pe asfalt, frunzele îndesate pe pământul jilav, gutuie care se disting galbene prin albul de frişcă al aerului... limba care e şi ea un cursor, zice, el, unul roz...

Dimineaţa căldura învăluie şi hainele sunt de prisos. Poţi să stai la masă cu ceaşca veşnică de cafea, să recapitulezi visul, să întorci cu lentoare paginile unei cărţi cu imagini tandre şi rozalii, să îţi măsori cu degetele lungimea părului şi textura pielii... De pe balcon, prin perdeaua subţire fără motive florale şi fără culori, văd şiruri nesfârşite de ferestre - pătratele domină cu linii drepte şi riguroase. Cerul e ca laptele. Greoi şi lent. Am o sticluţă verde şi mică - cub ce se pierde într-o cupolă străbătută de lichid. Din ceară topită se lăfăie o inimioară în mijloc pe care sunt scrise aroma şi anul. Capacul se înfiletează la a treia mişcare cu degetul mare şi cel mijlociu (pentru că e în mijloc, între lună şi soare).