Un tren trece printre munţi, peisajul e fantastic, pădurea multicoloră, cerul picură printre frunze...în tren, într-un compartiment drăgălaş şade o fetiţă cu codiţe şi năsucul lipit de geam ţinând o carte în braţe. Trenul se apropie de un tunel. Intuneric beznă! "Pot oamenii să citească în întuneric?" Trenul iese, vedem fetiţa stă acum cu cartea deschisă şi plimbându-şi degetele suav pe pagini..."Oamenii cu adevărat speciali pot!"
Cunosti vreun om cu adevarat special? Daca cumpar o lamaie stai cu mine pana o storc intr-o limonada pe care s-o bem impreuna intr-o carciuma, seara?
ReplyDeleteda, stiu...e o tipa nevazatoare.....prima oara cand m-am despartit de ea dupa ce ne-am plimbat o vreme, i-am spus "ne mai vedem"...si apoi mi-am dat seama cu amaraciune ce tampenie tocmai spusesem!
ReplyDeletesi apoi mai e o alta categorie de oameni speciali, aia pe care ii iubim.
cea mai mare nevoie a fiintei umane este nevoia de a iubi si de a fi iubit! wright bartleby? ;)
ReplyDeletemaus...:)
hmm, nu zici nimik, cam mistica tacerea asta a ta:P...nu esti de acord cu ce am zis mai sus?
ReplyDeletemaus
cea mai mare nevoie a mea e de a manca, momentan!
ReplyDeletedeci ii clara treaba
ReplyDeletemaus
:))
ReplyDeleteo sa mi dai dreptate cand mai "cresti"!
Iar noi stam in mainile oamenilor speciali. Ei ne vor conduce. Ne vor arata calea. Cea speciala.
ReplyDelete