Friday, August 18, 2017

Am răsfoit cărţi câteva ore… m-am simţit precum în vremurile drăgălaşe când mă luptam cu compuneri şcolare. De data asta de bună voie am tras linii drepte, am pus semne, am căutat cuvinte care să înceapă cu majuscula E- de la Eva. S-ar putea ca mitul să origineze exclusiv în Pentateuhul lui Moise, în Geneză: “8Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.20Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. 21Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
În literatura română, Dumnezeul jucăuş al lui Tudor Arghezi o crează pe Eva ca să-l “mai trezească” pe Adam: “Dormind mereu, căta să-l mai trezească;/ I-a rupt un os din coaste, ceva,/ Şi-a zămislit-o şi pe Eva.”(T. Arghezi, Adam şi Eva)

Friday, November 8, 2013

Beau mate precum eroii lui Cortazar. Mă simt bine pe paginile cărților sale. Pe de altă parte, abia acum, citind conferințele lui Borges, îmi dau seama cât de valoroase erau discursurile domnului Haplea pe care nici nu le-am prețuit cum trebuie la acea vreme.
Aseară am luat cina în centru, pe strada Eroilor, într-un restaurant numit La vărzărie. Cu toată modernitatea de afară (cabluri ascunse în pământ, lumini, pavaj de Paris, copaci deja decorați cu lumini de Crăciun), de îndată ce am intrat, m-am simțit ca într-un birt din vremuri apuse, foarte prozaic, cu chelnerițe de vârsta a doua, deci nu obișnuitele pițipoance blonde care îți toarnă două treimi din supă pe haine, servire impecabilă, postere interesante și îngălbenite pe pereți, muzică la radio, clientelă care comandă fără să răsfoiască meniul, un desert al casei cadou cu paste, brânză dulce, vanilie și stafide. Oameni triști: o femeie povestea despre fiul de 18 ani decedat de două săptămâni în circumstanțe necunoscute la o petrecere, o femeie trecută, purtând o geantă Chanel care muncește prin Italia, dar a venit trei zile în vizită la mama bolnavă și a intrat să mănânce aici unde era deja obișnuită - chelnerița o cunoaște și pe aceasta, un tânăr care soarbe absent dintr-o bere și fumează alături de o domniță plictisită care îi ascultă totuși poveștile într-un ultim gest de voință, o altă domnișoară îmbrăcată ca la biserică, în sfârșit, eu, citindu-i lui R. din Borges în timp ce mestecam ultimele bucături de piept de curcan. 

Tuesday, November 5, 2013

Căsuţa e în copac. Copacul care nu poate fi confundat cu niciun alt copac e sus  pe deal. Dealul e deasupra văii. O vale mare şi îndepărtată. Undeva se pierde şi un sat, iar cerul deasupra se deschide în răsărituri violet şi apusuri roşii fierbinţi. Verile se topesc unele după altele. Şi apoi deodată nu mai contempli valea singur, ci în pereche, stând în trenul suspendat între cer şi pământ pe două linii credincioase de hidrogen metamorfozat pe vremea când vocea Energiei veşnice rostea "Să fie....!" Şi a fost odată... Şi se şi povesteşte: "Nu e bine ca valea să fie contemplată în singurătate. O să întind o sârmă între Oraş şi oraş, şi drumurile se vor apropia, oamenii se vor apropia... Şi vor fi seri şi dimineţi... "

Saturday, April 20, 2013

Mi-aminesc de 15-16 ani: cum fugeam acasă cu gândul fericit la carte, cum stăteam nemâncată cu coperta mângâindu-mi pielea de pe braţe, cum întorceam foaie după foaie cu sete virgină de poveste. Trebuia să reiau neîndoielnic firul ei miraculos şi plăcut. În primele două săptămâni deja citeam toate cărţile din bibliografia la limba română şi literatură universală pentru anul şcolar care abia începuse. Cum vin vremurile, cum se duc vremurile, ce greu ne-am fi căţărat pe dealul acela până la poalele pădurii prăfuite. Ce ne-ar mai fi topit soarele. Ce foame, ce sete, ce dorinţă arzătoare. "Eşti călduţă şi moale!Atinge norii, atinge albastrul cerului!"

Friday, February 1, 2013

Am găsit un titlu: Primăvara din adânc.
În mijlocul verii doi copii joacă şah pe un pervaz lat al unei case ţărăneşti de pe strada Traian.
Tastez mii de cuvinte în fiecare zi. Mă simt ca o fetiţă desenată. Acest lucru se vede şi în felul haotic în care îmi ţin mâinile şi picioarele stând întinsă pe pat. În dreptul gurii nu-mi lipseşte liniuţa curbată în formă de zâmbet.
Joc tot felul de roluri. Uneori intru atât de bine în pielea pesonajelor mele, încât simt tot felul de emoții. Vărs lacrimi. Râd cu poftă. Pe unele dintre ele va trebui să le duc până la capăt pentru că implică alte personaje pe care nu poți să ți le închipui suferind. Când rămân singură, Dumnezeu știe cum mă bântuie teama. Dă-mi, Doamne, frica cea de toate zilele.

Sunday, September 30, 2012

Am cafea fierbinte, turtă dulce învăluită în ciocolată şi uşa deschisă spre răsărit. Clopoţeii de vânt fac salturi mici pe terasă, aerul răcoros şi umed îmi mângâie picioarele puţin ieşite de sub plapumă. E o duminică goală în faţă, am un chef enorm de viaţă şi o mare bucurie.

Saturday, August 18, 2012

Nu poţi să ignori marea. Nici măcar atunci când eşti o fată de zahăr. Nici măcar atunci când ai copilărit cu ea lângă aşternuturi. Părul oamenilor buni se răsuceşte în bucle dragi, şi nu albeşte, atunci când trec cu bine prin încercări.

Monday, August 6, 2012

Noaptea văd numai morți, ziua văd numai lumină...

Friday, July 20, 2012

Planuri pentru anul viitor


  • Festivalul de Jazz de la Garana care începe prin 9 iulie
  • Festivalul Sighișoara Medievală undeva prin 20 iulie 
  • Vama Veche august
  • Cu cortul lângă podul de la Călățele în septembrie
  • ................................................................................

Sunday, July 15, 2012

Viaţa aceasta nespus de frumoasă şi emoţionantă cu care nu ştiu ce să fac...

Sunday, July 1, 2012

Timpul trece încet foarte. Fac scenarii. Dau note mici variabilelor. Recitesc Şantierul fantomă a lui Carlos Onetti. Îmi place chiar mai mult decât în liceu..

Thursday, June 21, 2012

Lista cărților de înțelepciune și învățătură


  • Cum să lecuiești un fanatic, Amos Oz
  • Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez
  • Narcis și Gură de aur, Hermann Hesse
  • Fructele pământului, Noile Fructe, Andre Gide
  • Zorba Grecul, Nikos Kazantzakis
  • ..................................................................

Saturday, May 12, 2012

De ce să scrii în cuvinte ceea ce nu este alcătuit din cuvinte? (Amos Oz, Rime despre viaţă şi moarte)

Thursday, March 8, 2012

G. s-a mutat pe strada Fericirii.

Sunday, January 29, 2012

Femeile: ce joc de păsări, ce dulceaţă a lacrimilor. Şi tăcerea lor închide în ea câmpiile.

Wednesday, January 25, 2012

Declarație de uimire: visez cuvinte. Cel mai bine e să te poziționezi în spatele ei, să-i îndepărtezi părul cu blândețe și să-i depui un sărut pe gât, pe umeri, de-a lungul șirei spinării, să stai să o asculți cum toarce de plăcere.

Monday, January 23, 2012

Îmi trec în revistă existența minusculă. Azi am avut primul examen la master. Am mâncat o salată foarte bună. Am stat pe scaun cu un picior sub mine. Mi-am achiziţionat un pix verde şi un creion miraculos.

Sunday, January 22, 2012

Pace. Nu mie, dar acelei tăceri dintre mine şi lucruri. (Nicolae Ionel, Răsăritul Chipului)
A. locuieşte într-o casă cu încăperi înalte şi spaţioase vizavi de Cafeneaua Zorki, în inima Oraşului. În fiecare cameră are câte un pian. Lângă unul dintre ele ţine şi o pianină elegantă şi veche. Aşa ceva îţi umple sufletul de bucurie veşnică cu amintiri pe care nuimic nu le poate şterge, în afară de senilitatea completă sau moartea. De cum am ajuns, mi-a umplut braţele de cărţi. Le-a dat jos pe toate de pe rafturi, le-a deschis ici şi colo şi mi-a citit câte ceva. Ceilalţi stăteau grămadă în jurul câte unui pian, cântau, sorbeau vin din căni înalte în lumină de veioză. Oameni frumoşi ce au capul plin de muzică şi de informaţie înduioşătoare, veseli, binedispuşi, calzi, care se cunosc destul de puţin încât să nu-şi permită ironii şi destul de mult încât să lege conversaţii plăcute şi fine, pline de umor... 
Alex & Ioana interpreting Romanian songs

Saturday, January 21, 2012

"Ferice de voi care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor." (The Book of Isaiah, 32:20)
Sunt câteva locuri în Oraş care fac inima să bată mai repede: Biserica cu lumină prelinsă prin vitralii şi sunetele orgii, Ploaia pretutindeni. Librăria. Ieri am intrat în Librărie. Am citit câteva pagini din Despre ploaie, Martin Page. Scriitorul a făcut furori la 25 de ani cu o carte cel puţin interesantă: "M-am hotărât să devin prost". Mai am 2 ani până atunci. Trebuie între timp să fac şi eu Ceva înafară de a mă gândi la tine stând întinsă pe spate singură în cameră cu gura deschisă şi telefonul pierdut pe undeva prin pat...Pe lângă ploaie, biserică şi librărie, mai e biblioteca, holurile Facultăţii de Litere, Atelierul cu amintirile lui, Piaţa Muzeului în noaptea de vară, gara unde am citit în câteva rânduri Alexandru Jurcan şi de care acum mi-e dor pentru că a trecut multă vreme de când nu am mai trecut pe acolo, sala nr 7 de la Academia de muzică, o parcare, o trecere de pietoni unde ne-am despărţit într-un rând, o pajişte pe Cetăţuie, o stradă cu 1000 de scări, Strada Fericirii, alte biserici, alte porţi, Grădina, parcul, ceainăriile desfiinţate şi înfiinţate peste noapte, cerul de deasupra....

Tuesday, January 17, 2012

Cu siguranţă nu vei crede când îţi voi spune că nu am fost niciodată la coafor. Când trebuie tăiat părul, mâna îmi alunecă cu repeziciune pe foarfece. De îndată acel material mătăsos se preface în spirale castanii. Cuvântul care până acum a vorbit de acum nu mai vorbeşte şi este înlocuit de un menuet ceresc care te face să zbori spre câmpiile elizee unde are loc întâlnirea cu Dumnezeu. Am cunoscut ieri acest personaj particular în care totul se transformă în sunete. Născut şi el în martie. 16. Mieii se nasc în martie, mi-a spus. Mieii au o Proprietate Privată: cerul de deasupra lor. Tot ieri am luat o hotărâre: nu mă mai plâng niciodată. Important este ceea ce faci cu cuvintele din limba ta. Plăcerea de a face plăcere şi schimbul de timp, un timp smuls dublei influenţe: a pământului şi a banilor. Pluteşte deasupra lor Poezia - şuier ce răsună brusc, noapte ce îngheaţă frunzele, duetul a două privighetori. Băşcălia este foarte păguboasă şi costisitoare, este ca o muzică care nu are nimic cu rigorile suferinţei. 

Sunday, January 15, 2012

Retrăiesc atât de pregnant senzaţii vechi. Zăpada alunecă topindu-se între degete şi căldura sângelui invadează pielea din nou. Roşeaţa din obraji vine de la cojiţă de pâine, datul cu sania, iubire răsărind în inimă timidă. Drumul spre bunici e unic, deşi acum el a rămas doar în amintire. Acolo ne aşteaptă daruri, bunăvoie, verişori, supă caldă, vorbe bune, prăjituri cu caramel şi mere. În sobă focul arde ca nebunul. Ne dezgheaţă şi ne încălzeşte cât ai zice peşte. Pârtia e plină de copii: 3 băieţi mai mari, toţi trei fraţi, verişorul mamei care e de aceeaşi vârstă cu noi, trei surori verişoarele mele dragi, un copil Ionuţ mai mic care s-a mutat de curând dintr-un sat vecin şi sora lui al cărei nume îmi scapă. Facem trenuleţe din sănii. Nu ne mai oprim alunecând pe pârtia vieţii, doar că drumurile au luat-o pe căi depărtate şi se vor reuni abia mai târziu în veşnica îmbrăţişare caldă a Lumii....

Saturday, January 14, 2012

"Ziua albă-mi tot spală / Ce nopţile scriu" (Leonard Cohen, Cartea Aleanului
         De asta eram atât de tulburată de dimineaţă: mi s-a întors dorinţa de scris. Mă descurcam atât de bine fără ea: dormeam multe ore în fiecare noapte - somn de nimfă, îmi recăpătam încrederea încet (mai demult am fost lovită-n cap de un ateu), de la o vreme îmi era tot mai greu de spus dacă e vorba de dorinţa de-un iubit sau de o ciocolată fină, făceam schimb de epistole cu un bărbat faimos, aveam nişte tabieturi (dimineaţa: periuţă de dinţi, cutiuţă fermecată cu cremă care face pielea numai armonie şi parfum, versetul din Scriptură, o poezie)... Dar s-au ivit oameni cu vieţi interesante şi trebuie să scriu şi eu pentru a făuri un sine - referindu-mă la tot ce e frumos şi veşnic, oferind lunii umerii de argint... 

Saturday, December 24, 2011

Dragă cititor,

E ziua de Crăciun. Paharul cu limonadă se umple încet şi lămâia e tot mai bine stoarsă. Timpul plecării mele se apropie. Şi Monstrul Marin s-a oprit când a considerat că scriitura lui a atins punctul maxim de complexitate şi frumuseţe. Confesiunea, începută prin august 2008, nu e completă, dar încheierea ei aici e motivată de evenimente mai importante decât luarea temperaturii textului. În momentul plecării mărturisesc că trăiesc în lumea lui Dumnezeu, iar lumea ta, cititorule, mi se estompează pe zi ce trece, că sunt pe cale să intru în acea înţelegere care alungă pentru totdeauna singurătatea - în pat, la masă, în maşină, pe stradă-, că am un job minunat şi părul negru-vopsit. Cineva m-a învăţat să scriu. E vorba de Cristian. Scrisorile recente de la el îmi aduc aminte de pofta de silabe de la început... Pe vremuri îl copiam, îl restructuram, îl îmbălsămam cu ale mele cuvinte... Acum, un tânăr bărbat mă face a-mi dori să renunţ la dualitate, la ascunzişuri, la corespondeţa mea cu tine, cititorule... tu, care ştiai totul despre mine, trebuie să ştii şi că pe el nu pot să-l păcălesc la acest Crăciun când, pentru prima dată, nu mai sunt singură... Trebuie să-ţi spun acum şi un secret. Sunt îndrăgostită de orice lucru pe care îl fac... chiar şi atunci când curăţ cartofi sau spăl furculiţe- ca şi cum aş face acele lucruri pentru ultima dată- îmi sunt aşa de dragi... Când scriu, o fac frenetic şi dezordonat. Scriu pe mai multe rânduri odată. Cuvintele ţâşnesc cel mai adesea, se aliniază treptat rareori, dansează în dezordine şi confuzie din când în când... Şi nu e cu artă şi talent, ci pentru că geme în mine ceva ce trebuie spus- cel mai adesea cuvintele sunt despre mine, despre orice vânticel de senzaţie care-mi face inima să tresalte...Şi acum urmează un îndemn: să-ţi faci timp, dragă cititor, pentru frumuseţe. Pe Dumnezeu, să nu-l laşi nicicând să aştepte...

Thursday, December 22, 2011

Încă urc scările precum un copil sărind câte două trepte. Sora mea salută precum Regina ridicând discret mâna. Și nu își ține picioarele ca toți oamenii de rând, unul peste celălalt, ci unul lângă celălalt, puțin înclinate, precum Regina. 
Așa frumos a nins de dimineaţă... fulgi mari și nehotărâți, coboară și urcă... sau stau suspendaţi şi scriu cercuri prin aer...
Am văzut Ieri, Oggi, Domani, filmul. 

Monday, December 19, 2011

Azi a fost o zi plină.

  • Înainte de ora 2, am golit repede cana de cafea în care Adriana preparase ceva bun-bun şi ameţitor.
  • Apoi, un tip m-a acostat lângă un raft cu parfumuri în timp ce le încercam pe toate picurând câte puţin pe încheieturile mâinilor. M-a ajutat să aleg un cadou pentru tata. Mi-a explicat cum e cu hainele, cu porţelanurile, cu zodiile, cu instrumentele de suflat, cu fotografia, cu geografia zonei. Am hoinărit vreo oră împreună prin librării. Foarte aproape de chipul meu, mi-a sărutat mâna la despărţire şi şi-a dat peste cap ochii albaştri.
  • M. nu m-a recunoscut datorită părului schimbat.
  • Când am ajuns acasă, am găsit un mail frumos şi o poezie de la un amic din Bucureşti pe care nici nu ştiu dacă să o pun aici sau nu, poate doar o secvenţă - el promite o întâlnire în cerurile cunoaşterii.
  • Spre seară, am descoperit între colegii de la master un tip interesant -are ochi frumoşi şi ştie incredibil de multe - eu îl ascult cu curiozitate, zice despre mine că sunt un "canibal al cunoştinţelor"

Sunday, December 18, 2011

Saturday, December 17, 2011

Înainte să scriu: mă aşez pe fotoliu, iau laptopul în braţe şi-mi urc picioarele încrucişate pe masă. Cu mâna dreaptă aşez frumos şuviţele rebele după urechi şi-mi furişez pe limbă o bucată de ciocolată fină și amăruie. O las să se topească acolo în timp ce din mâinile mele ţâşnesc primele cuvinte... 
Azi, dimineaţa am auzit ploaia pe acoperiş - o zi de toamnă ploioasă, moliciune prelinsă... m-am rugat adunându-mi cu greu gândurile... am ascultat în ordine: Dustin O'Halloran, Blut Aus Nord, Alex Skolnick, Korn - bucăţi din albumele din 2011, am băut cafea făcută de Crina - pentru că ea face cea mai bună cafea din lume, am mâncat pâine cu gem de căpşuni şi unt. Mi-am recitit proiectul - a ieşit bine, profesorul a fost mulţumit, a aprobat dând ritmic din cap - rugăciune ascultată.... Seara am venit acasă... Pe când citeam primele pagini din Anotimpul lui D.M., a început să ningă.... De câteva minute sora mea m-a strigat de afară să-mi arate un om de zăpadă făcut de mâinile ei melancolice şi nostalgice după copilărie: "Dar nu are ochi şi gură!".
În săptămâna care a trecut am gătit paste în trei seri. Trei reţete diferite. De la Prânzul din caserolă. 
Ieri a fost Simona. Are părul mai scurt. Fumează. În rest: doarme mai mult, poartă verde, nu se gândeşte să se căsătorească - eu mă gândesc....

Thursday, December 15, 2011

Qui One Quint, Cluj-Napoca
Muzică parfumată într-un apartament în care printre fotolii şi mese din lemn masiv, se lăfăie un pian din anul 1906... oameni dragi... prieteni noi şi vechi... cuvintele blânde şi înţelepte [antropos (a privi în sus), sincer (sine cera - fără ceară)] -Qui One Quint- cu Alex Negriuc şi dl Haplea... lumină difuză....â lacrimi calde pe obrajii mei roşii:
"-Domnule profesor, a fost aşa frumos...."
"-Oriunde sunt împreună cu voi e frumos!"

Wednesday, December 14, 2011

Miercurea fără cuvinte.

Tuesday, December 13, 2011

from pia bjkerk
Tineri fiind ne preocupă destul de mult soarta lumii. Dar ce fac bătrânii? Nu soarta lumii îi întristează, ci artroza şi  suferinţele lor mărunte. Aş vrea mai bine să nu mai fac nimic decât să trăiesc încă 50 de ani şi să ajung ca ei. Să trăiesc un nimic care să dezvăluie golul pe care până acum l-am umplut cu tot felul de lucruri. A nu face nimic poate e lucrul care m-ar putea face să mă reintegrez în Întreg. Mă simt tot mai urâtă după ani întregi în care nu am avut timp pentru frumuseţe. Excesele îmi fac frică. Mai nou produc silabe neîntrerupt. Apoi ordinea lor îmi aminteşte cu tristeţe de hârtia virgină sau de liniştea din pădure unde numai cucul, mierla şi izvorul îndrăznesc să perturbe armonia. Mă contemplu în centrul propriului eşec. Oriunde sunt îmi închipui ce frumos ar fi în altă parte. Dar mi-e frică şi de dorinţe. Chiar dorinţa de desăvârşire îmi face inima să tremure. Nu am nicio certitudine despre prezent sau viitor....