Friday, November 8, 2013

Beau mate precum eroii lui Cortazar. Mă simt bine pe paginile cărților sale. Pe de altă parte, abia acum, citind conferințele lui Borges, îmi dau seama cât de valoroase erau discursurile domnului H. pe care nici nu le-am prețuit cum trebuie la acea vreme.

Aseară am luat cina în centru, pe strada Eroilor, într-un restaurant numit La vărzărie. Cu toată modernitatea de afară (cablurile în pământ, lumini, pavaj de paris, copaci deja decorați cu lumini de Crăciun), de îndată ce am intrat, m-am simțit ca într-un local din vremuri apuse, foarte prozaic, cu chelnerițe de vârsta a doua, deci nu obișnuitele pițipoance blonde care îți toarnă două treimi din supă pe haine, servire impecabilă, postere interesante și îngălbenite pe pereți, muzică la radio, clientela care comanda fără să răsfoiască meniul, un desert al casei cu paste, brânză dulce, vanilie și stafide. Oameni triști: o femeie povestea despre fiul de 18 ani decedat de două săptămâni în circumstanțe necunoscute la o petrecere, o femeie trecută purtând o geantă chanel care muncește prin Italia, dar a venit trei zile în vizită la mama bolnavă și a intrat să mănânce aici unde era deja obișnuită - chelnerița o cunoaște și pe aceasta, un tânăr care bea bere și fumează alături de o domniță plictisită care îi ascultă totuși poveștile într-un ultim gest de voință, o altă domnișoară îmbrăcată ca la biserică, în sfârșit, eu, citindu-i lui R. din Borges în timp ce mestecam ultimele bucături de piept de curcan....

Tuesday, November 5, 2013

Căsuţa e în copac. Copacul care nu poate fi confundat cu niciun alt copac e sus  pe deal. Dealul e deasupra văii. O vale mare şi îndepărtată. Undeva se pierde şi un sat, iar cerul deasupra se deschide în răsărituri violet şi apusuri roşii fierbinţi. Adesea mă pierd în ele cu respiraţia tăiată. Verile se topesc unele după altele. Şi apoi deodată nu mai contempli valea singur, ci în pereche, stând în trenul suspendat între cer şi pământ pe două linii credincioase de hidrogen metamorfozat în infinite rânduri pe vremea când vocea Energiei veşnice rostea "Să fie....!" Şi a fost odată... Şi se şi povesteşte: "Nu e bine ca valea să fie contemplată în singurătate. O să întind o sârmă între Oraş şi oraş, şi drumurile se vor apropia, oamenii se vor apropia... Şi vor fi seri şi dimineţi... "

Saturday, April 20, 2013

Mi-aminesc de 15-16 ani: cum fugeam acasă cu gândul fericit la carte, cum stăteam nemâncată cu coperta mângâindu-mi pielea de pe braţe, cum întorceam foaie după foaie cu sete virgină de poveste. Trebuia să reiau neîndoielnic firul ei miraculos şi plăcut. În primele două săptămâni deja citeam toate cărţile din bibliografia la limba română şi literatură universală pentru anul şcolar care abia începuse. Cum vin vremurile, cum se duc vremurile, ce greu ne-am fi căţărat pe dealul acela până la poalele pădurii prăfuite. Ce ne-ar mai fi topit soarele. Ce foame, ce sete, ce dorinţă arzătoare. "Eşti călduţă şi moale, ah!" şi mă ridică în braţe cu o mână "Atinge norii, atinge albastrul cerului!"

Friday, February 1, 2013

o să se numească Primăvara din adânc.
in mijlocul verii - doi copii joacă şah pe un pervaz lat al unei case ţărăneşti

Thursday, January 31, 2013

Femeile invadează altfel spaţiul decât bărbaţii. Lectura recentă a unor texte lirice m-a ridicat din nou ca pe o pană pe scara de la pământ la cer.

Thursday, January 3, 2013

Mă simt ca o fetiţă desenată. Acest lucru se vede şi în felul haotic în care îmi ţin mâinile şi picioarele stând întinsă pe pat. În dreptul gurii nu-mi lipseşte liniuţa curbată în formă de zâmbet.

Thursday, October 25, 2012

Tastez mii de cuvinte în fiecare zi.

Wednesday, October 10, 2012

Joc tot felul de roluri. Uneori intru atât de bine în pielea pesonajelor mele, încât simt tot felul de emoții. Vărs lacrimi. Râd cu poftă. Pe unele dintre ele va trebui să le duc până la capăt pentru că implică alte personaje pe care nu poți să ți le închipui suferind. Când rămân singură, Dumnezeu știe cum mă bântuie teama. Dă-mi, Doamne, frica cea de toate zilele.

Sunday, September 30, 2012

Am cafea fierbinte, turtă dulce învăluită în ciocolată şi uşa deschisă spre răsărit. Clopoţeii de vânt fac salturi mici pe terasă, aerul răcoros şi umed îmi mângâie picioarele puţin ieşite de sub plapumă. Am o duminică goală în faţă, un chef enorm de viaţă şi o mare bucurie.

Saturday, August 18, 2012

Nu poţi să ignori marea. Nici măcar atunci când eşti o fată de zahăr. Nici măcar atunci când ai copilărit cu ea lângă aşternuturi. Părul oamenilor buni se răsuceşte în bucle dragi, şi nu albeşte, atunci când trec cu bine prin încercări.

Monday, August 6, 2012

Noaptea văd numai morți, ziua văd numai lumină...

Friday, July 20, 2012

Planuri pentru anul viitor


  • Festivalul de Jazz de la Garana care începe prin 9 iulie
  • Festivalul Sighișoara Medievală undeva prin 20 iulie 
  • Vama Veche august
  • Cu cortul lângă podul de la Călățele în septembrie
  • ................................................................................

Sunday, July 15, 2012

Viaţa aceasta nespus de frumoasă şi emoţionantă cu care nu ştiu ce să fac...

Thursday, July 5, 2012






Sunday, July 1, 2012

Timpul trece încet foarte. Fac scenarii. Dau note mici variabilelor. Recitesc Şantierul fantomă a lui Carlos Onetti. Îmi place chiar mai mult decât în liceu..

Thursday, June 21, 2012

Lista cărților de înțelepciune și învățătură


  • Cum să lecuiești un fanatic, Amos Oz
  • Un veac de singurătate, Gabriel Garcia Marquez
  • Narcis și Gură de aur, Hermann Hesse
  • Fructele pământului, Noile Fructe, Andre Gide
  • Zorba Grecul, Nikos Kazantzakis
  • ..................................................................

Tuesday, May 29, 2012

Saturday, May 12, 2012

De ce să scrii în cuvinte ceea ce nu este alcătuit din cuvinte? (Amos Oz, Rime despre viaţă şi moarte)

Thursday, March 8, 2012

G. s-a mutat pe strada Fericirii.

Sunday, January 29, 2012

Femeile: ce joc de păsări, ce dulceaţă a lacrimilor. Şi tăcerea lor închide în ea câmpiile.

Wednesday, January 25, 2012

Declarație de uimire: visez cuvinte. Cel mai bine e să te poziționezi în spatele ei, să-i îndepărtezi părul cu blândețe și să-i depui un sărut pe gât, pe umeri, de-a lungul șirei spinării, să stai să o asculți cum toarce de plăcere.

Monday, January 23, 2012

Îmi trec în revistă existența minusculă. Azi am avut primul examen la master. Am mâncat o salată foarte bună. Am stat pe scaun cu un picior sub mine. Mi-am achiziţionat un pix verde şi un creion miraculos.

Sunday, January 22, 2012

Pace. Nu mie, dar acelei tăceri dintre mine şi lucruri. (Nicolae Ionel, Răsăritul Chipului)
A. este un muzician boem. Locuieşte într-o casă cu încăperi înalte şi spaţioase vizavi de Cafeneaua Zorki, în inima Oraşului. În fiecare cameră are câte un pian. Lângă unul dintre ele ţine şi o pianină elegantă şi veche. Aşa ceva îţi umple sufletul de bucurie veşnică cu amintiri pe care nuimic nu le poate şterge, în afară de senilitatea completă sau moartea. De cum am ajuns, mi-a umplut braţele de cărţi. Le-a dat jos pe toate de pe rafturi, le-a deschis ici şi colo şi mi-a citit câte ceva. Ceilalţi stăteau grămadă în jurul câte unui pian, cântau, sorbeau vin din căni înalte în lumină de veioză. Oameni frumoşi, care vorbesc 2 sau 3 limbi străine, au capul plin de muzică şi de informaţie înduioşătoare, veseli, binedispuşi, calzi, care se cunosc destul de puţin încât să nu-şi permită ironii şi destul de mult încât să lege conversaţii plăcute şi fine, pline de umor... 
Alex & Ioana interpreting Romanian songs

Saturday, January 21, 2012

"Ferice de voi care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor." (The Book of Isaiah, 32:20)
Sunt câteva locuri în Oraş care fac inima să bată mai repede: Biserica cu lumină prelinsă prin vitralii şi sunetele orgii, Ploaia pretutindeni. Librăria. Ieri am intrat în Librărie. Am citit câteva pagini din Despre ploaie, Martin Page. Scriitorul a făcut furori la 25 de ani cu o carte cel puţin interesantă: "M-am hotărât să devin prost". Mai am 2 ani până atunci. Trebuie între timp să fac şi eu Ceva înafară de a mă gândi la tine stând întinsă pe spate singură în cameră cu gura deschisă şi telefonul pierdut pe undeva prin pat...Pe lângă ploaie, biserică şi librărie, mai e biblioteca, holurile Facultăţii de Litere, Atelierul cu amintirile lui, Piaţa Muzeului în noaptea de vară, gara unde am citit în câteva rânduri Alexandru Jurcan şi de care acum mi-e dor pentru că a trecut multă vreme de când nu am mai trecut pe acolo, sala nr 7 de la Academia de muzică, o parcare, o trecere de pietoni unde ne-am despărţit într-un rând, o pajişte pe Cetăţuie, o stradă cu 1000 de scări, Strada Fericirii, alte biserici, alte porţi, Grădina, parcul, ceainăriile desfiinţate şi înfiinţate peste noapte, cerul de deasupra....

Tuesday, January 17, 2012

Cu siguranţă nu vei crede când îţi voi spune că nu am fost niciodată la coafor. Când trebuie tăiat părul, mâna îmi alunecă cu repeziciune pe foarfece. De îndată acel material mătăsos se preface în spirale castanii. Cuvântul care până acum a vorbit de acum nu mai vorbeşte şi este înlocuit de un menuet ceresc care te face să zbori spre câmpiile elizee unde are loc întâlnirea cu Dumnezeu. Am cunoscut ieri acest personaj particular în care totul se transformă în sunete. Născut şi el în martie. 16. Mieii se nasc în martie, mi-a spus. Mieii au o Proprietate Privată: cerul de deasupra lor. Tot ieri am luat o hotărâre: nu mă mai plâng niciodată. Important este ceea ce faci cu cuvintele din limba ta. Plăcerea de a face plăcere şi schimbul de timp, un timp smuls dublei influenţe: a pământului şi a banilor. Pluteşte deasupra lor Poezia - şuier ce răsună brusc, noapte ce îngheaţă frunzele, duetul a două privighetori. Băşcălia este foarte păguboasă şi costisitoare, este ca o muzică care nu are nimic cu rigorile suferinţei. 

Sunday, January 15, 2012

Retrăiesc atât de pregnant senzaţii vechi. Zăpada alunecă topindu-se între degete şi căldura sângelui invadează pielea din nou. Roşeaţa din obraji vine de la cojiţă de pâine, datul cu sania, iubire răsărind în inimă timidă. Drumul spre bunici e unic, deşi acum el a rămas doar în amintire. Acolo ne aşteaptă daruri, bunăvoie, verişori, supă caldă, vorbe bune, prăjituri cu caramel şi mere. În sobă focul arde ca nebunul. Ne dezgheaţă şi ne încălzeşte cât ai zice peşte. Pârtia e plină de copii: 3 băieţi mai mari, toţi trei fraţi, verişorul mamei care e de aceeaşi vârstă cu noi, trei surori verişoarele mele dragi, un copil Ionuţ mai mic care s-a mutat de curând dintr-un sat vecin şi sora lui al cărei nume îmi scapă. Facem trenuleţe din sănii. Nu ne mai oprim alunecând pe pârtia vieţii, doar că drumurile au luat-o pe căi depărtate şi se vor reuni abia mai târziu în veşnica îmbrăţişare caldă a Lumii....

Saturday, January 14, 2012

"Ziua albă-mi tot spală / Ce nopţile scriu" (Leonard Cohen, Cartea Aleanului
         De asta eram atât de tulburată de dimineaţă: mi s-a întors dorinţa de scris. Mă descurcam atât de bine fără ea: dormeam multe ore în fiecare noapte - somn de nimfă, îmi recăpătam încrederea încet (mai demult am fost lovită-n cap de un ateu), de la o vreme îmi era tot mai greu de spus dacă e vorba de dorinţa de-un iubit sau de o ciocolată fină, făceam schimb de epistole cu un bărbat faimos, aveam nişte tabieturi (dimineaţa: periuţă de dinţi, cutiuţă fermecată cu cremă care face pielea numai armonie şi parfum, versetul din Scriptură, o poezie)... Dar s-au ivit oameni cu vieţi interesante şi trebuie să scriu şi eu pentru a făuri un sine - referindu-mă la tot ce e frumos şi veşnic, oferind lunii umerii de argint... 

Saturday, December 24, 2011

Dragă cititor,

E ziua de Crăciun. Paharul cu limonadă se umple încet şi lămâia e tot mai bine stoarsă. Timpul plecării mele se apropie. Şi Monstrul Marin s-a oprit când a considerat că scriitura lui a atins punctul maxim de complexitate şi frumuseţe. Confesiunea, începută prin august 2008, nu e completă, dar încheierea ei aici e motivată de evenimente mai importante decât luarea temperaturii textului. În momentul plecării mărturisesc că trăiesc în lumea lui Dumnezeu, iar lumea ta, cititorule, mi se estompează pe zi ce trece, că sunt pe cale să intru în acea înţelegere care alungă pentru totdeauna singurătatea - în pat, la masă, în maşină, pe stradă-, că am un job minunat şi părul negru-vopsit. Cineva m-a învăţat să scriu. E vorba de Cristian. Scrisorile recente de la el îmi aduc aminte de pofta de silabe de la început... Pe vremuri îl copiam, îl restructuram, îl îmbălsămam cu ale mele cuvinte... Acum, un tânăr bărbat mă face a-mi dori să renunţ la dualitate, la ascunzişuri, la corespondeţa mea cu tine, cititorule... tu, care ştiai totul despre mine, trebuie să ştii şi că pe el nu pot să-l păcălesc la acest Crăciun când, pentru prima dată, nu mai sunt singură... Trebuie să-ţi spun acum şi un secret. Sunt îndrăgostită de orice lucru pe care îl fac... chiar şi atunci când curăţ cartofi sau spăl furculiţe- ca şi cum aş face acele lucruri pentru ultima dată- îmi sunt aşa de dragi... Când scriu, o fac frenetic şi dezordonat. Scriu pe mai multe rânduri odată. Cuvintele ţâşnesc cel mai adesea, se aliniază treptat rareori, dansează în dezordine şi confuzie din când în când... Şi nu e cu artă şi talent, ci pentru că geme în mine ceva ce trebuie spus- cel mai adesea cuvintele sunt despre mine, despre orice vânticel de senzaţie care-mi face inima să tresalte...Şi acum urmează un îndemn: să-ţi faci timp, dragă cititor, pentru frumuseţe. Pe Dumnezeu, să nu-l laşi nicicând să aştepte...

Thursday, December 22, 2011