Dimineaţa asta mi-am pus din nou problema părului, acest material miraculos, cum ziceam mai demult; îl simt umed cum ajunge până pe umeri şi pe spate, se înţelege bine cu pielea; dacă mişc capul la dreapta sau la stânga, părul freamătă şi mângâie fin. Stropi se desprind şi alunecă până pe şale. Spaţiile largi mă îndeamnă la goliciune. Cafeaua e şi ea amară şi tandră. Nu mi-e bine când mă gândesc acum la impudica-mi debitare de sine pe care o luam drept comunicare şi discuţie prietenească. De la dihotomii trec la dileme, multe, reabilitez tăcerea în gânduri- mi-e dor de Isus, cum spuneam şi aseară, de Isus cel cu privire şi miros, cu piele bătută de vânt şi picioare spălate şi şterse cu păr de femeie, acel material miraculos...