Tuesday, November 5, 2013

Căsuţa e în copac. Copacul care nu poate fi confundat cu niciun alt copac e sus  pe deal. Dealul e deasupra văii. O vale mare şi îndepărtată. Undeva se pierde şi un sat, iar cerul deasupra se deschide în răsărituri violet şi apusuri roşii fierbinţi. Adesea mă pierd în ele cu respiraţia tăiată. Verile se topesc unele după altele. Şi apoi deodată nu mai contempli valea singur, ci în pereche, stând în trenul suspendat între cer şi pământ pe două linii credincioase de hidrogen metamorfozat în infinite rânduri pe vremea când vocea Energiei veşnice rostea "Să fie....!" Şi a fost odată... Şi se şi povesteşte: "Nu e bine ca valea să fie contemplată în singurătate. O să întind o sârmă între Oraş şi oraş, şi drumurile se vor apropia, oamenii se vor apropia... Şi vor fi seri şi dimineţi... "

1 comment:

  1. ”valea din Jebuc”....bine ai revenit!!!cu frumusețea ta de cuvinte, nu mai pleca....!nici măcar pentru puțin.

    ReplyDelete