Aseară am luat cina pe Eroilor. Cu toată modernitatea de afară (s-a revizuit bulevardul: cabluri ascunse în pământ, pavaj, copaci deja decorați cu lumini de Crăciun), de îndată ce am intrat în „La vărzărie‟, m-am simțit ca într-un spațiu neatins din vremuri apuse, prozaic, chelnerițe de vârsta a doua, servire atentă, pe pereți postere îngălbenite, muzică la radio, clientelă care comandă fără să răsfoiască meniul, desertul casei cu brânză dulce în dar. 

Oameni triști în jur (am tras cu urechea fără milă): cineva povestește despre un fiu mort recent la o petrecere, o femeie trecută, purtând o geantă Chanel, spune că muncește în Italia, dar a venit trei zile în vizită la mama bolnavă - una dintre chelnerițe o cunoaște și o ascultă înduioșată, un tânăr soarbe absent dintr-o bere și fumează, iar lângă el, o domniță plictisită îi ascultă poveștile într-un ultim gest de voință, în sfârșit, eu, citindu-i lui R. din Borges, fără nicio rezonanță.