Friday, November 8, 2013

Beau mate precum eroii lui Cortazar. Mă simt bine pe paginile cărților sale. Pe de altă parte, abia acum, citind conferințele lui Borges, îmi dau seama cât de valoroase erau discursurile domnului H. pe care nici nu le-am prețuit cum trebuie la acea vreme.

Aseară am luat cina în centru, pe strada Eroilor, într-un restaurant numit La vărzărie. Cu toată modernitatea de afară (cablurile în pământ, lumini, pavaj de paris, copaci deja decorați cu lumini de Crăciun), de îndată ce am intrat, m-am simțit ca într-un local din vremuri apuse, foarte prozaic, cu chelnerițe de vârsta a doua, deci nu obișnuitele pițipoance blonde care îți toarnă două treimi din supă pe haine, servire impecabilă, postere interesante și îngălbenite pe pereți, muzică la radio, clientela care comanda fără să răsfoiască meniul, un desert al casei cu paste, brânză dulce, vanilie și stafide. Oameni triști: o femeie povestea despre fiul de 18 ani decedat de două săptămâni în circumstanțe necunoscute la o petrecere, o femeie trecută purtând o geantă chanel care muncește prin Italia, dar a venit trei zile în vizită la mama bolnavă și a intrat să mănânce aici unde era deja obișnuită - chelnerița o cunoaște și pe aceasta, un tânăr care bea bere și fumează alături de o domniță plictisită care îi ascultă totuși poveștile într-un ultim gest de voință, o altă domnișoară îmbrăcată ca la biserică, în sfârșit, eu, citindu-i lui R. din Borges în timp ce mestecam ultimele bucături de piept de curcan....

2 comments:

  1. povestea parca se scurge natural dintr-un ibric intr-o cesca insa, se opreste la jumatate, lasat nesatisfacut clientul...

    ReplyDelete
  2. chiar nu mai intri pe aici? se prea usucă lămâia, și e păcat. Sau ai putea lua una nouă, pe care să începi să o storci de acum și până vor mai fi lămâi, și oameni să le stoarcă, să măsoare și așa timpul... :)

    ReplyDelete