”În zori noaptea îşi va înghiţi profeţii.”

De curând viaţa mea e ca un film de-al lui Bunuel. Un cal paşte resturi lângă bloc. Mi-am luat o carte - un jurnal al unui om dezamăgit. Am mâncat doar un sandwich, un sfert de covrig (erau 7 pentru 16 oameni) şi o brioşă. G face ceaiuri cu chilli şi cioco. Repară totul cu miere, lapte şi zâmbet. Îmi vine să încep să-i pun bucătăria la punct: să strâng porumbul, feliile de morcovi, mazărea şi pastele căzute prin aragaz, să şterg firimiturile de pâine înghesuite pe masă, să înec în apă şi detergent vasele multe din chiuvetă, să ridic mătura căzută longitudinal pe gresie. Lenevesc însă pe un scaun. Îl privesc din spate - scormonește în cutii metalice de ceai. Răspunde şăgalnic la întrebări. Nu-şi plânge de milă. Ne cunoaştem de 4 ani - în acest răstimp mereu el m-a căutat - e virtuos pentru că inima lui e cu mine. Alţi trei tineri bărbați locuiesc cu el. Ei fumează. Unul blond cu ochelari şi zâmbet alb ţine laboratoare la master. Altul şaten şi relativ chel doarme - e druid. Al treilea economisteşte bani pentru un tatuaj pe verso-ul mâinii stângi -împarte ceşti şi halbe în Touluse - noua cafenea-bar la modă în Oraș. Ţopăim printre mistere. Visăm încăperi mici de apartmanet ţesute cu discuţii febrile. Ne pierdem în contemplaţie. Ne pierdem în atitudine. Ne privim în ochi. Evreii scriu doar cu cerneală neagră precum smoala cu care Noe a înmiresmat corabia. Prin singura fereastră din arcă vine lumină asupra cuvântului. Veniţi în corabie! Veniţi în cuvânt! Doamne, avem nădejedea că te vom auzi cântând din șofarul cel mare.