I must have been blind

Ţi-aminteşti cum desfăceai portocale stând lângă mine? (Cât de aproape se poate sta lângă cineva?) Îmi strecurai printre buze felii suculente şi aromate... În mână ţineam un pahar cu suc de lămâie, gheaţă şi miere. Ceilalţi bărbaţi din încăpere, de vârste asemănătoare, ne priveau cu invidie... Unul dintre ei avea o dantură formidabilă. M-a întrebat cu ce mă ocup. În camera sa, cu un perete plin de cărţi, ne-am întins în pat ca şi cum am fi fost singurii oameni de pe planetă. Am râs o oră, două... am râs sonor... tangibil... de parcă la capătul râsului ar fi venit ninsoarea! Şi a venit ninsoarea. Într-o noapte ne-am rătăcit şi am ajuns la poarta unei căsuţe de vis. Am intrat şi am băut şi am găsit lumină. Nici nu ştiu cum s-a stins noaptea aceea. Ţi-am lăsat mânuşile mele... am luat amendă în autobuz... În restul zilelor mă invitai la cafea pe balconul tău. Sfârşeam totdeauna bând acea cafea la mine ca să nu adormim la mijlocul unui film: "Pi" sau "The cook, the thief, his wife and her lover" sau "Before sunrise/sunset", ascultând Cristophe, Ophet, Debussy... alteori aşteptam autobuzele de dimineaţa, nu prea aveam bani, eram deodată, de ziua ta am plâns în Biserică pentru că luasem deja decizii... 

Flowers Cafe, Cluj-Napoca