Că m-a cuprins bucuria e puţin spus. Pe când am terminat de citit Alexis Zorba dintr-un volum de împrumut, mi-a fost arătată pe raftul unui anticariat şi am achiziţionat-o pentru re-lecturi. Nu e un anticariat oarecare, ci unul cu preţuri frumoase, aşezat pe o stradă veche şi pietruită. Anticarul e relativ tânăr, cu păr negru şi lucios. Lipeşte preţutile cu atenţie. Hârtiuţele sunt înjumătăţite. Economie de spaţiu şi de celuloză. Pentru ca pădurile să fie salvate şi clujenii să aibă umbră. Mai ales pe o aşa caniculă. Căldura mare anihilează tot -mai ales gândirea lucidă- te laşi cu uşurinţă biruit de plăcere împotriva principiilor şi sufletul geme înăuntru înghesuit. Cartea cu Zorba nu are copertă frumoasă. Mai sunt încă 2 pe care "mi le trebe": un jurnal de-al lui Nikos Kazantzakis şi Meseria de a trăi de Caesare Pavese. Doamne dă să găsesc un cufăr cu parale!