Mereu ai ţinut în sertar foi vechi. În ele îţi spuneam că am fost tristă a treia zi din fiecare an. Că mi-era teamă de vânt şi de ploaie. De flori, mai ales de floarea-soarelui care alerga ca o nebună după mine pe scările ce duceau înspre mansarda la care aspiră cei scunzi …dar, să trec le ceea ce vreau: banane cu frişcă!
Aud o casă care se amuză și îmi e dor de orice poate să le fie dor oamenilor: “Când mă voi trezi? Mai vreau vin…” Să mă scald în el ca în ploaie. De câte îmi aduce aminte ploaia: de frunze de mentă si mere verzi, de spice de grâu culcate în noroi, de porumb fiert şi explozii de zâmbete, de metroul ruginit unde ni s-a învechit blândeţea, de cozonacii pe care în fiecare an i-am cărat ca să-i dăruim de Crăciun, de moneda pe care ţi-am strecurat-o într-un rând în buzunar, de vorbele grele care îmi răneau coapsele atunci când te căram. Şi ce lupt, e să plac tuturor.