Comedia unui salut

Unde rămăsesem? la cei frumoşi... Da, am văzut o fată în tramvai, cât de frumoasă era.. şi felul ei de a-şi mişca buzele, de a privi printre chipurile altora, de a se agita, de a închide ochii şi a cânta uşor câteva versuri fără să fie surpinsă. Gura ei zâmbea pe sub cea pe care i-o desena mâna mea ca şi cum pentru prima dată gura i s-ar întredeschide. Văd irisul căprui cu focurile lui, dincolo gene plecate, dacă îmi trimiţi un zâmbet îţi descriu umărul fin al obrazului și buzele cu care schiţeaza uneori un sărut în aerul de lângă ureche, cu o politeţe frântă de drăgălăşenie – a apărut exact când pusesem stângul in faţa dreptului, hotărâtă să plec. Au urmat vreo două ore despre nimic, un nimic plin de conspecte 
pentru dorinţe secrete… E dintre oamenii de calitate care iţi vin în minte cel puţin o dată pe zi. Cineva cânta la radio "dragostea e tot ce mai rămâne după atâta vânt şi ploi". Aş fi vrut să scriu atunci o poezie: "Pe lângă plopii fără soţ stau maşinile toate parcate din lipsă de spatiu"... ştii, când eram mică îmi plăcea să las geamul deschis să ascult muzică în timp ce eu stăteam în pat bine învelită... acum pe lângă asta mai am şi neastâmpărul de a scrie...