Din epistole..

Am recitit azi fragmente din Jurnalul lui Tolstoi din ultimii ani...există între oameni un fel de unire perfectă, de reciprocitate a trăirilor, între oameni care trăiesc în același timp și loc și între oameni care trăiesc în timpuri diferite și acest lucru e fascinant. Oameni cu care schimbi doar priviri, te joci doar cu "vocalele ochilor" [expresia e preluată de la un profesor de folclor care vorbea la un moment dat despre rolul vocalelor în descifrarea textului sacru al Torei, despre vocalizarea textului, respectiv interpretarea sa] și simți că au înțeles și ei ca și tine aceleași lucruri, fie că acestea au sau nu formă și expresie în propria gândire... Unitatea asta care se infiripă e emoționantă și entuziasmează.

Oamenii de cultura ruși îmi par mai profunzi,cel puțin în ceea ce privește literatura religioasă, probabil le urmează francezii - Tolstoi are o mare slăbiciune - faptul că vede în Isus doar un gânditor de seamă care a avut o înțelepciune dintre cele mai înalte...însă vorbește fascinant despre iubire în Jurnalul său de la 80 și ceva de ani... e genul de lectură pe care vrei să o repeți în fiecare anotimp. Dintre autorii francezi creștini, am citit Gustave Thibon și Simone Weil, am început de câteva ori Annick de Souzenelle, dar lectura e dificilă... dintre englezii creștini clasici, îmi place C. S.  Lewis... îmi e drag și pentru prietenia lui cu Tolkien... și pentru claritate și siguranța cu care scrie...