The Holy Mountain, Alejandro Jodorowsky, 1973

Cuvintele parcă se luptă cu cel care le pronunţă pentru a nu-i permite o legătură umană sinceră...şi atunci apar filmele care trebuie să ne transporte într-o cu totul altă direcţie decât lumea în care trăim şi care trebuie să aibă ceva mai mult decât o idee, şi anume o poveste. Aşa sunt cele realizate de regizori refractari faţă de tehnologie în care nu apar computere sau telefoane mobile, personajele continuă să comunice prin scrisori şi să sune de la telefoane publice...datorită concreteţii foii de hârtie şi a cabinei de telefon, a iluziei de realitate...O lume în care poţi să dispari precum în cântec [Jean Pierre Mader, Disparue], pentru că nimeni nu are cum să-ţi dea de urme....

Azi m-am delectat cu un film fantasmagoric, Muntele sfânt. Imaginile sunt copleşitoare dezvăluind o imaginaţie ieşită din comun, de o mare bogăţie: o paradă a soldaţilor care poartă în loc de arme miei jupuiţi şi însângeraţi înfipţi în ţepuşe, împuşcarea fatală a unor europeni cu bile cu vopsea, păsări luându-şi zborul din rănile lor proaspete, un Christos care fotografiază oameni ce fac sex în stradă în timpul paradei, un circ al ţestoaselor, fast şi bogăţie lirică, broaşte ce mimează cruciade, Christoşi cu chip din turtă dulce de vânzare, prostituate închinându-se icoanelor, soldaţi cu măşti de gaze dansând cu alţi bărbaţi într-un templu, Evanghelie năpădită de viermi, înălţarea la cer a unui Christos cu chip de turtă dulce suspendat de o legătură de baloane cu heliu sub privirea consternată a 12 prostituate, etc. şi acesta e doar începutul unei serii de metafore încărcate de ironie şi amărăciune aduse drept critică la adresa diferitelor manifestări mistice care au făcut furori de-a lungul istoriei.