Metaforele lui G.G.Marquez din Toamna patriarhului îndeamnă mai departe la metaforă. Mă cucereşte voluptatea fructelor. Le zdrobesc miezul între buze, divulg cu limba secretul cojilor, aştern sâmburii în cercuri pe hârtie. Sucul îmi invadează simţurile. Mă răstoarnă. Stau atârnată de cer. Păşesc pe nori pufoşi şi pe fâşii albastre inconsistente. Pletele mătură lumea mică, zâmbetele vagi, crengile unduitoare, acoperişurile roşii, hornurile dornice de nea… The carnival is over (DeadCanDance). A început Vacanţa. Ultima. Trei săptămâni sfinte. Salvador Dali a participat la regizarea filmului Un chien andalou alături de Luis Bunuel. Se simte. Din palmă, prin găuri mici şi negre, ies furnici gata să escaladeze braţe puternice. Puii prăjiţi din farfurii sunt în veşnică forfotă. Mai dau din aripi. Mai au poftă de portocale. Măgăruşi morţi atârnă pe coada pianului. Sânge negru se prelinge din orbitele lor goale invadate de muşte (deliciu senzorial, mai ales pe o aşa căldură). Muzica înlocuieşte acurateţea cuvintelor. Undeva e şi o carte deschisă la o pagină cu Dantelăreasa lui Van Delft cea mult admirată de Dali şi al cărei contur, spunea el, se regăseşte în forma unei conopide sau al unui corn de rinocer. O bucată de mână zace în trotuar. Oamenii stau cercuri-cercuri în jurul ei. Orice lucru care stârneşte uimirea e bun, spun filozofii, deşi pe noi nimic nu ne mai miră, nu ne dezgustă şi nu ne trezeşte indignarea. Tocmai din această nepăsare falnică ne izvorăşte  superioritatea, bătaia leneşă din gene, bărbia cucerind înălţimile…