Luceşte mocnit lacul, soarele rugineşte peste grădini golaşe, fântâna are gura plină de apă, ling de pe degete dulceaţa de caise, îmi simt pielea în timp ce las degetele să înoate sub jetul de apă, mă copleşeşte căldura propriului sânge. 

       Ce fiinţe ciudate mai sunt şi bărbaţii. Unii sunt fascinanţi. Îţi vine să îi suni a doua zi să te asiguri că există. Alţii fac cumpărături şi gătesc pentru tine de îţi vine să te ridici în picioare, să-ţi ştergi gura ca să-i răsplăteşti cu un sărut pentru talentele lor culinare. În casa lor sunt şervete de bucătărie nu tocmai curate, ziare abandonate, o cravată atârnată de uşă, luate laolaltă toate acestea dau un aer impunător de bărbăţie. Trebuie să plece totdeauna la lucru - acest bastion al inaccesibilităţii lor. Sunt unii care te supun, au totdeauna dreptate, nu îţi faci niciodată griji pentru ei. Sunt alţii care se înfrăţesc cu tine, se scuză mereu, din cauza lor îţi faci griji. Ore şi zile întregi s-ar zice că nu au alt gând sau altă dorinţă decât să fie cu femeia iubită, nu se dau înapoi de la nimic, înfruntă pericole, frizează ridicolul, iar apoi peste noapte, te trezeşti că o şedinţă sau un meci e mai important - de ce se ţine femeia scai după ei? Aceiaşi bărbaţi vin şi îşi pun capul pe umărul tău ca să fie mângâiaţi, ca să nu se simtă cu totul pierduţi printre problemele lumii. De unii te desparţi rapid, curat şi cinstit. De alţii cu umilinţe, cu amânări, cu laşitate... Totuşi există totdeauna un bărbat cu care te poţi amăgi, amintirea sau speranţa legată de un bărbat ne ajută să scăpăm de plasa singurătăţii. Există o anume tensiune, gamă de nunanţe, artă a jocului, un farmec, o ameninţare, o posibilitate tulburătoare a unei legături în care să te vezi prins. Când are de gând să apară? Îl rog ca înainte ca zidurile vechi să se dărâme, ca muşchiul să-mi acopere piciorul, iar iedera să-mi crească din gură...

         Eu nu am talent la astfel de jocuri. Dacă nu cumva poate fi învăţat acest talent. În viaţa mea să fi iubit de două ori. De fiecare dată iubirea a lăsat o breşă fină şi inocentă în viaţa celuilalt. Citesc din nou cam 200 de pagini pe zi. Pot să spun că Spaima e Îngerul meu păzitor. Şi disimularea mă face să mă simt bine cu oamenii. Poţi să scrii fără să joci un rol? Nu există scris fără speranţa că cineva o să citească.