Reiau "Eu nu sunt Stiller", Max Frisch de la pagina la care l-am lăsat acum un an. Mai sunt 5 zile până la împlinirea unui an de la prima întrevedere cu P. Mă gândesc să sărbătorim. Cu dinţi neîntinaţi. Străzile mă îneacă în amintiri. Revăd picăturile de apă pe braţe, pe frunte pală, părul ud de la ceafă - numai inele ca la statuile de demult. Mişcarea e întotdeauna desăvârşită, inconştientă şi curgătoare, fără crispări, ţâşnind, zăbovind, mereu rotunjită, în acord cu sine însăşi. Masa şi scaunele sunt tot acolo, biserica e acolo, strada cu paşii, limba de nisip, cerul şi stelele, numai oamenii... În octombrie oricine trebuie să se îndrăgostească pentru a întâmpina cum se cuvine romantismul zăpezilor. Până atunci suntem telespectatori, teleascultători, teleştiutori...