Un spectacular amurg al lumii precum finalul unui jurnal perfect ce devine Cartea ...cum poți să treci pe străzi fără să te observe nimeni? Am lacrimi proaste în ochi, locuiesc pe strada asta din obișnuință, terorizată de fragilitatea lucrurilor care mă înconjoară și îmi pierd timpul cu tot felul de lucruri care nu folosesc după moarte: îmi spăl îndelung părul, prăjesc pâine cu unt, pun finetti pe clătite... măcar de ar fi un loc în care Dumnezeu să se simtă ca la el acasă...